Programele de mobilități academice încurajează schimbul internațional al studenților și profesorilor din învățământul superior, prin diversitatea culturală și socială pe care această experiență o oferă.

Aplicația de gestiune a mobilităților internaționale a studenților și cadrelor didactice din cadrul UCB permite utilizatorilor să afle cu ușurință informații privind activitățile de mobilitate internațională.

Pentru a vedea ce programe sunt disponibile, accesați secțiunea Mobilități.

În această secțiune se pot vedea detalii despre ce mobilități sunt disponibile, cui se adresează (studenți sau profesori), tipul de mobilitate: pentru student – de studiu sau de practică – iar pentru cadrele didactice – de predare sau de formare.

Din aceeași secțiune vă puteți înscrie la mobilități și urmări rezultatele acestora.

Tot în această secțiune veți regăsi calendarul mobilităților și granturile alocate.

Condiții de eligibilitate:

  • cetățean român sau cetățeanul altei țări, înregistrat la cursuri regulate la UCB, cetățean care are un permis de rezidență temporară/permanentă eliberat de autoritățile române competente;
  • este înmatriculat ca student la UCB;
  • candidatul deține un certificat de competențe lingvistice corespunzător mobilității pentru care aplică;
  • candidatul nu a beneficiat anterior de o mobilitate Erasmus+ care să depășească 12 luni pe ciclul de studiu: licență sau master. Experiența anterioară (în LLP – Erasmus) se cuantifică în privința celor 12 luni.

 

Selecția candidaților pentru mobilitățile studențești Erasmus+ se face prin concurs pe baza interviului de selecție, punctajului obținut în urma completării  Fișei de evaluare a candidatului pentru mobilitățile Outgoing de studiu/practică în cadrul Programului Erasmus+ și a mediei generale a ultimului semestru absolvit/ mediei generale de admitere la facultate în cazul studenților de anul I.

Media finală de concurs reprezintă media aritmetică dintre: nota interviului de selecție, nota obținută la Fișa de evaluare și media generală a ultimului semestru absolvit/ media generală de admitere la facultate în cazul studenților de anul I.